„Voi dăinui!” spunea Leonardo

0
247

opera leonardoOri de câte ori parcurgem copleşitoarea biografie a lui Leonardo da Vinci (1459-1517), ne întrebăm, cu legitimă nedumerire, când a mai avut acest om timp să doarmă sau să stea la un pahar de vorbă cu amicii. Şi asta pentru că acest geniu care a purtat toată viaţa anatema de „bastard” (care-i interzicea anumite drepturi, într-o epocă medievală anchilozată) s-a născut cu o curiozitate „feroce” (dacă permiteţi aceasta alăturare). De la zborul păsărilor care poate fi imitat de oameni până la sisteme de irigaţii în agricultură, de la anatomia corpului uman până la noi metode şi stiluri de pictură, de la ştiinţa aplicării forţelor mecanice în scoaterea apelor din puţuri şi până la geometrie, optică şi proporţia divină în artă, Leonardo a avut preocupări şi forţa de înţelegere şi de însuşire a naturii inegalabile. 

 O asemenea personalitate „ambiţionată la culme să descopere lumea” a trezit uimirea admirativă a contemporanilor şi, inevitabil, el însuşi a realizat la maturitate că este un devorator al cunoaşterii. De aceea, pe patul de moarte, a rostit cu o mândrie bine temperată: „Io continuerň!” Bătrânul care murea departe de ţară, în Franţa, ştia că el doar a început să descopere misterele naturii. Patru teme esenţiale (concretizate în tratate finalizate sau aproape de finalizare) l-au preocupat, în esenţă: pictura, arhitectura, bazele mecanicii şi anatomia omului. Pe lângă geofizica, botanica şi hidrologie, fireşte…

 Mii de pagini scrise mărunt (foarte multe de la dreapta la stânga, Leonardo fiind stângaci), sunt păstrate cu sfinţenie în bibliotecile de seamă, de la Londra la Madrid, trecând prin Paris şi mai multe oraşe ale Italiei. A deţine măcar o fila a unui manuscris al lui Leonardo da Vinci înseamnă a te bucura de un fel de comoară spirituală greu de estimat.

 Opera artistică (pictură) a unui asemenea geniu polivalent nu cuprinde decât şaptesprezece lucrări terminate şi confirmate. Leonardo nu a terminat întotdeauna ceea ce începea, fiind avid de noutate şi de stilul de lucru la mai multe opere în aceeaşi perioadă. Unele lucrări au paternitate îndoielnică, mai ales din perioada tinereţii, când a lucrat febril în atelierul lui Andrea del Verrocchio . Cu toate acestea, prestigiosul istoric şi artist Giorgio Văsari nu se sfieşte să-l numească „părinte al Renaşterii”.

 Cu toate meritele excepţionale ale acestei personalităţi, există două zone de umbră în ceea ce priveşte realizările sale. Ambele provin din sfera picturii şi se referă la celebrele lucrări „Cina cea de taină” şi „Bătălia de la Anghiari”. Ambele trebuiau să fie fresce (în sensul comun al termenului), prima la mănăstirea milaneză Santa Maria delle Grazie, iar cea de-a doua, la Palazzo Vechio din Florenţa. Ei bine, este de neînţeles cum Leonardo n-a folosit tehnicile frescelor (pentru durabilitatea lucrării) ci o inveție personală (în principal, tempera şi ulei pe ipsos), care s-a degradat în mod accentuat. Statul italian a reuşit să restaureze capodopera între anii 1948 şi… 1999! Şi pictura murală cu Bătălia de la Anghiari s-a distrus, dar s-au făcut copii după schiţele originale. Printre realizatori s-a numărat şi Rubens.

 Retras în Franţa, la apelul călduros al regelui François I, bătrânul Leonardo se stabileşte la castelul Ambroise, pe Valea Loarei. Acolo a mai trăit patru ani. Din păcate pentru italieni, Leonardo o avea mereu asupra sa pe Mona Lisa, care ajuns la Louvre.

Sursa: revistamagazin.ro

 Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here